Discursul istoriografic românesc actual trebuie sa facă loc și unei interpretări a trecutului din punct de vedere al istoriei eugeniei și rasismului, dacă nu din altă rațiune, cel puțin din acea a lecției pe care ne-au dat-o mari noștri istorici din trecut, aceea de a vedea istoria propriei identități și prin prisma opiniei pe care ceilalți au avut-o despre români. Deseori acești "ceilalți" au fost victime ale nedreptăților cauzate de naționalism sau ale războaielor care au urmat datorită punerii în practică a ideologiei naționaliste și rasiste. Acei morți, acele "cadavre furate" cum le numea in mod poetic contele maghiar Pál Teleki, așteaptă să fie recunoscute de către Istorie iar noi, demni moștenitori al secolului al 19-lea avem datoria să nu le furăm demnitatea și să le redăm dreptatea istorică pe care o merită, o memorie care nu poate exista fără punctul de vedere al "celuilalt".
