în revista Orizont, nr. 5

Valentina este un remarcabil roman al Memoriei. Luminată difuz, din mai multe unghiuri, tema cărții se reflectă în oglinda dublă a motivelor reamintire-uitare, somn-trezie. În stratul ei exterior, narațiunea prezintă povestea reală, nefalsificată, a spațiilor, obiectelor și a clădirilor din Aradul natal și a proprietarilor acestora. Personajele cărții întrețin, însă, o relație personală cu Trecutul: ca produse ale unor genealogii diferite, ele nu uită - dimpotrivă, secvențele reale (ori falsificate, la Frau Gmeiner) pe care le extrag din memorie pun în mișcare mecanisme proustiene sofisticate de aducere-aminte. Amintirile aduc oamenii împreună, răsucesc catargul de care se leagă doamna Mohor, în ceasuri de restriște, și îl ajută pe Laurian să își poată „iubi în tihnă” soția.