în revista Neuma, nr. 9-10

 Din galeria întâlnirilor mele se impune prin anvergura personalității sale și prin modul în care trăiește cultura prin fiecare acțiune, Hanna Bota. Prezența ei mă convinge înaintea oricărei bibliografii. Îi admir curajul de a merge spre comunități îndepărtate și bucuria de a apropia lumi diferite, fie fizice, fie interioare. Îi simt originalitatea în modul de a se conecta cu oamenii, în atenția la detaliu și în delicatețea prin care dă sens faptelor. La această forță contribuie, în opinia mea, și traseul ei prin două spații care cer multă dăruire, sala de clasă și salonul de spital, unde și-a exersat răbdarea, apropierea și respectul pentru vulnerabilitate. De aici răsare femeia puternică din cărțile sale: lucidă, caldă, capabilă să dezvolte alte vieți și perspective. Spiritul ei explorator și determinarea sunt evidente în experiența sa de o lună în Arhipelagul Vanuatu din Pacificul de Sud, o imersiune transformată în cartea Ultimul canibal și, mai profund, într-o etică a întâlnirii cu celălalt. Hanna Bota leagă experiențe într-o hartă coerentă. Ea crede în puterea imperfecțiunii care crește și dă formă vieții; îmbracă această filozofie în gesturi concrete și conversații care luminează. Ca antropolog de teren, cartografiază spații vii; ca scriitoare, deschide alte spații pentru sens și semnificație.