- Amalia COTOI
- Dosar de presă
- 0 likes
- 268 views
Desprinsă, parcă, dintr-o piesă de teatru pusă în scenă de Ada Milea, comică și gravă în același timp, Stela „Enache”, așa cum îi place să i se spună, după numele cântăreței de succes din anii 1980, e o forță. (…) „O poți admira sau o poți detesta”, după cum afirmă Victor Cobuz pe coperta a patra a cărții, însă, cu siguranță, „nu o vei uita”. Nu o vom uita pe Stela pentru că gesturile, corpul, felul ei de a fi în lume sunt și ale noastre, ne aparțin și ne vorbesc în același timp. Apoi, nu o vom uita și pentru că ea este eroina unui roman care ni se oferă atât ca formă de divertisment, cât și ca act de cunoaștere. Stela ne ține în priză, ne face să zâmbim complice și ne familiarizează cu firescul unor gesturi cotidiene pe care romanul le desprinde din carcasa automatismelor, privindu-le cu o curiozitate caldă.