În Revista Biz

Hemiptera trimite la ordinul de insecte din care fac parte cicadele, dar poate desemna, totodată, o emblemă a scriitorului ca specie și un fundal sonor al apocalipsei lente. De ce a fost nevoie de această lentilă entomologică și de figura cicadei pentru a descrie prăbușirea sau disoluția unei comunități?

Ați surprins exact sensurile centrale ale metaforei cicadei, cel puțin așa cum le-am gândit eu inițial, pentru că, odată integrată în corpul unui text, orice metaforă începe să genereze noi interpretări. Mai mulți cititori mi-au vorbit despre asta, au remarcat importanța cicadelor și a cântecului lor în roman. Pentru mine totul a pornit de la mențiunea cicadelor din dialogul platonician Phaidros, am mers apoi către mitul lor, care le pune în legătură cu apariția muzelor și cu oamenii care, încântați de arta lor, au uitat să se mai hrănească și au murit. Ei au fost transformați în cicade. Dar dincolo de tradiția lor literară (care e foarte bogată, atât cât am urmărit-o eu), au fost și câteva experiențe personale, care m-au făcut să le folosesc ca laitmotiv al cărții: le-am auzit pentru prima oară acum mulți ani, în București, dar sunetul lor foarte puternic, deranjant, aproape amenințător, l-am perceput cu adevărat în timpul unei călătorii la Beijing. Acolo, într-un hotel mamut, cu ziduri groase de beton, care dădea spre un bulevard mărginit de plopi chinezești, le-am auzit atât de tare și de aproape, că nu am putut dormi cu fereastra deschisă. Sunetul era aproape o prezență, avea ceva bântuitor, și ulterior m-am gândit că e un fundal sonor foarte potrivit pentru sfârșitul lent de care e cuprinsă lumea din Hemiptera.