în revista 22

Romanul Zabor sau Psalmii este în primul rând povestea unei comunități care nu cunoaște nomadismul, eroul evocă triburi care nu și-au părăsit niciodată locul unde s-au născut și, prin urmare, sunt extrem de conservatoare. După Independență, spune el, nu au mai suferit de foame, dar electricitatea și mâncarea suficientă nu au schimbat mentalitățile. Femeile sunt tot oprimate, dependente total de bărbații din viața lor, de la tată și frați la soț, reduse la izolare perpetuă dacă soțul le repudiază. Neștiința de carte a celor în vârstă este alt flagel, pentru că ei sunt cei care le dirijează viața celor tineri, tineri care merg deja la școală, dar tatăl are drepturi nelimitate asupra copiilor săi. (…) Confesiunea lui Zabor, eroul lui Kamel Daoud, este o pledoarie pentru cunoaștere cum rar s-a mai scris în zilele noastre. Născut într-o cultură milenară, dar având acces timpuriu la cultura modernă a Franței, naratorul (dincolo de care îl ghicim pe scriitorul însuși, revelat în interviuri) ne plimbă printre frumusețile și cruzimile acestei culturi străvechi și o întretaie în mod savant cu digresiuni despre religii și cărți sfinte. O lectură obligatorie și greu de uitat.