în Observator cultural, nr. 1305

Remarcabile la Ion D. Sîrbu sunt nu numai capacitatea de a cuprinde și a pune în relație fenomene, unele, la prima vedere, incompatibile, precum religia și politica, dar și minuțiozitatea analizei. La fel, analogiile, mereu surprinzătoare, sprinteneala pe care o imprimă textului prin integrarea foarte expresivelor întrebări retorice, a bancurilor, butadelor sau anecdotelor. De asemenea, neobosita și niciodată sastisita abilitate de a discuta concepte ca „bine” și „rău”, în pasaje încheiate cu formulări apoftegmatice. Conștient de propria vocație umoristică și de propensiunea poporului român pentru ironie și autoironie, scriitorul glosează eseistic în mai multe locuri problematica râsului, capabil să salveze, să rănească, să demaște, să diagnosticheze situația morală și istorică a societății. (...) Sarcastic și sentențios, ludic și versatil, dezamăgit, dar senin, Ion D. Sârbu lasă un jurnal incomparabil în literatura română, iar ediția de față, atent documentată și îngrijită, nu face decât să potențeze valoarea acestui spirit de un rafinament intelectual și de o integritate morală exemplare.