în Observator cultural, nr. 1246

Vreau să aud numai de bine este cea mai personală și mai curajoasă carte a lui Tudor Ganea. Vulnerabilitatea prozatorului nu este de găsit doar în introducerea unor detalii din biografia sa, în profilul lui Toma, ci și în decizia de a vira către formula romanului de voce, un subgen mult mai greu de îmblânzit. Chiar dacă nu îi iese tot timpul, tot apreciez această decizie artistică. Vreau să aud numai de bine este o carte cu destule greșeli, dar mult mai autentică și mai umană decât primele sale încercări. Îl prefer pe Tudor Ganea greșind așa. Cu acest roman, prozatorul ajunge la o răscruce, din care privește în urmă la ceea ce a scris, gândindu-se încotro să pornească. Ce urmează doar autorul știe, însă, cu ultimele sale două cărți, cred că Tudor Ganea a luat-o în direcția potrivită.