Totuși, reușita romanului Denisei Ștefan e altoirea, tot mai evidentă pe măsură ce crizele eroinei se acutizează, a unei voci narative care înfățișează dispersia logică, emoțională și discursivă provocată de abuzul de substanțe, construind o perspectivă halucinatorie, care blurează granițele dintre monologul interior și cel exterior, dintre reflecție și dialog, accentuând într-un cadru cu note atroce tragicul rătăcirilor Tinei.
