în Observator cultural, nr. 1241

Din paginile cărții se pot desprinde imaginile societății anilor ’90 și personaje precum Gelu Voican Voiculescu. Este lumea prăbușirii sociale pe toate planurile și a lipsei regulilor, în care există posibilitatea ca orice să se întâmple, o lume care pare să se întoarcă în evenimentele politice recente. Cartea nu propune o frescă socială a epocii în care a trăit Dan Gorzo, deși ar putea fi citită și în acest fel, ci este, înainte de orice, un jurnal de doliu. Cel puțin în acest fel am citit-o eu. Am scris la un moment dat că experiența pierderii unei persoane iubite poate fi echivalată cu o pierdere a coerenței propriei identități și existențe. Rămânem cu absența celui care nu mai este printre noi și ajungem să sculptăm acea absență, umplem golul lăsat în urmă. Ce am învățat de la Graham Greene este forma acestui doliu.