în Observator cultural, nr. 1196

Romanul e bine și de multe ori foarte bine scris: alert, ritmat, cu dialoguri bune, cu tușe precise. E o lectură mai mult decât agreabilă. O intrigă și ea interesantă, proiectată pe un fundal care devine mai important și acaparează atenția. Dar mie prima parte a cărții mi se pare că indică un potențial aparte al autoarei pentru astfel de intrigi intimiste. Dacă pentru Iris a existat o ieșire fericită, o salvare, pentru Angela capătul a fost cel mai rău cu putință: pe de o parte, descoperirea unei lumi noi, fascinante, pe de alta, sinuciderea. (…) Literatura este mai eficientă decât orice discurs tranșant; ne poate ajuta să renunțăm la clișee. Și ne mai poate învăța, emoționându-ne, să fim empatici.