în Observator cultural, nr. 1177, 29 septembrie 2023

Autobiografia lui Teodor Vârnav – Istoria vieții mele, scrisă în 1845, este una dintre primele opere cu un caracter autobiografic din literatura română, potrivit lui Laurențiu Faifer. Considerată prima de acest fel descoperită și păstrată în literatura noastră, lucrarea lui Vârnav este un document al vieții de la începutul veacului al XIX-lea, unde traiul era încă unul dominant feudal. Publicată prima dată în 1893, sub îngrijirea folcloristului Artur Gorovei, în revista Gazeta Săteanului, iar în volum în 1908, Istoria vieții mele reconstruiește traseul existențial al unui om cu o învățătură rudimentară, un peregrin fără voie, care reușește, prin diverse demitizări și detabuizări comportamentale involuntare, să-și povestească istoria personală. (…) Istoria vieții mele este, fără echivoc, rezultatul unor procese auctoriale de reflexie, analiză și de reprezentare în lume. Discursul este unul dinamic, dominat de un efort de autenticitate, cu debușeu în cotidian. Autobiografia lui Teodor Vârnav este o scriere de pionierat în spațiul românesc, mai ales într-o perioadă în care domnea îndemnul heliadesc: „Scrieți, băieți, orice, numai scrieți!”.