Autorul acestei spovedanii-mărturii și rememorări inspirate este un italian. Walter Bonatti (1930, Bergamo-2011, Roma) nu este nici cântăreț de operă, nici vedetă de film, nici fotbalist, cum sunt atâtea nume prestigioase în toate branșele menționate. Ci un simplu alpinist. Pe deasupra și jurnalist, fotograf, nu în ultimul rând un promotor asiduu al turismului montan, într-o lume și într-un timp în care mijloacele de locomoție se dezvoltau în ritm vertiginos. Cartea lui Bonatti, care a apărut în Italia în 1994, se deschide cu Primele ascensiuni, din 1948, și continuă preț de mulți ani, până la ultima relatare, din 1986. Relatările de-a fir a păr nu coincid și nu se suprapun cu cei 17 ani de urcat propriu-zis pe munte. Dar absolut toate cele povestite, cu avalanșe și clipe de groază, cu nopți geroase la mii de metri altitudine, cu un Crăciun pe Mont Blanc sau o escaladă solitară pe fațada nordică a a Matterhornului, iarna, ar putea părea aventuri ireale, dacă nu am ști sigur că au fost decupate din viața unui om. Pentru care muntele a fost propria viață. De meditat și de către cei care trag un pui de somn cu burta la soare. Cu un pahar de Cinzano gol pe măsuța alăturată. 

Related products

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.