Volumul ne dă măsura faptului că nu există străpungere a spațiului dintre lumi fără o rătăcire prealabilă. Și aceasta, în toate planurile tulburătoarei sale existențe: înclinat încă din tinerețe înspre excese amoroase (numite de el crailâcuri), înspre tulburări politice (concretizate la un moment dat prin distrugerea pașaportului și condamnarea la exil în Siberia, de care va fugi ulterior), dar și înspre un ascetism specific Hasdeilor (amintește la un moment dat că vilegiaturile în care își ducea soția, pe Iulia, erau de fapt pretexte de a scormoni, cu aviditate, bibliotecile), Hasdeu primește în acest volum amprenta unei personalități imposibil de mulțumit, în care sângele străbate până la începutul timpului, trecând prin cărturari, poeți și poligloți.
Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor. Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus. Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.