în Observator cultural, nr. 1142

Am citit romanul lui Mihai Radu, Repetiție pentru o lume mai bună dintr-o suflare, și pot spune, fără ezitare, că este cea mai bună carte publicată până acum de autor. Un lucru important de menționat. Mihai Radu are un talent enorm pentru a găsi umorul în cele mai negre zone ale existenței. Dar, spre deosebire de cărțile precedente, acestuia i-a reușit un echilibru între ceea ce este cu adevărat devastator în experiențele personale și abilitatea de a vedea că se poate râde chiar și în cele mai tragice circumstanțe. Protagonistul romanului este Paul, un bărbat pe la 50 de ani cu o căsătorie și o relație cu propria fiică ratate, care ajunge să trăiască împreună cu tatăl său muribund în ultimele zile ale vieții acestuia. Diagnosticul menționat în carte este demență cu corpi Lewy, o boală care duce la deteriorarea funcțiilor cognitive, context care iluminează o serie întreagă de experiențe-limită ale protagonistului, dar și câteva observații extraordinare despre acceptarea morții, despre suferință, despre promisiunile false ale vieții de adult, despre toxicitatea tuturor familiilor și ipocrizia care o însoțește. Abia aștept să văd spectacolul lui Radu Afrim, o operă de adaptare a romanului lui Mihai Radu.