- Victor COBUZ
- Dosar de presă
- 0 likes
- 172 views
(…) în Fericire, George C. Dumitru mizează pe epic. Observația socială, unul dintre punctele forte ale autorului, este realizată aici mai ales prin întâmplări, prin dinamica dintre personaje și prin dialog. Fără a face realism comportamentist, George C. Dumitru își privește personajele din exterior, le lasă să fie ele înseși în mediul lor natural, combinând abil focalizarea externă cu cea internă. (…) În opinia mea, Fericire este cartea pe care George C. Dumitru avea nevoie să o scrie ca să demonstreze atât că succesul ultimului său roman nu a fost un accident, cât și că el nu este autorul unei singure maniere literare, ci că este mult mai versatil decât ar fi crezut cititorii pe care i-a câștigat cu …și toate zilele de azi. (…) Pentru cariera literară a lui George C. Dumitru, Fericire este o continuare și o cotitură deopotrivă, iar prozele ce compun acest volum sunt printre cele mai bune texte pe care le-am citit anul acesta. Fericire este una dintre cărțile pe care le așteptam atunci când scriam articolul Avem o problemă cu noua proză? – un volum reușit estetic, care nu seamănă cu alte volume contemporane și care reușește să fie ironic și critic cu mediul și clasa socială ale autorului său, totul într-o scriitură naturală, inteligentă, fără nimic artificial sau tezist în ea.