în Literomania, nr. 401

Romanul, redus ca dimensiuni şi alert în ceea ce priveşte relatarea întâmplărilor, cucereşte de la primele pagini – şi şochează, în acelaşi timp, mai cu seamă prin unele din atitudinile lui Jack, cel care nu se fereşte să-şi afirme deschis aversiunea faţă de tată. Desigur, nu cu vehemenţa micului James Ramsay din Spre far, romanul Virginiei Woolf, nici cu accentele oedipiene ale lui Paul Morel din Fii şi îndrăgostiţi de D. H. Lawrence, însă cu o claritate uimitoare. De altfel, precizia – uneori de-a dreptul chirurgicală, aşa cum au afirmat unii critici – a tonului narativ caracterizează stilul lui McEwan de la început si până la marile sale creaţii romaneşti, Durabila iubire sau Ispăşire, simptomatic, centrate şi ele, chiar dacă nu în mod atât de evident ca primul roman, pe aspectele destrămării familiilor sau pe cele legate de dificultatea comunicării chiar şi într-un mediu familial aparent stabil.