Cele paisprezece proze ale Cristinei Chira (n. 1987) colcăie de o energie deopotrivă evenimențială și tipologică. Prozele, foarte unitare ca imaginar, decupează cu precizie o lume autentică în culorile, suprafețele și dedesubturile ei specifice, iar neajunsul afectiv sugerat de titlu e doar o strategie pentru a arăta că lucrurile nu prea stau în viață așa cum par, la prima vedere, că ai ratat exact atunci când crezi că ai punctat sau viceversa. Și până la urmă, asta-i mișcarea esențială în proza scurtă, să surprinzi pe spațiu restrâns, să mixezi în planuri paralele, să trezești eventual zâmbete amare și să lași loc în final de reflecție. Personajele și întâmplările din volumul Cristinei Chira favorizează din plin această dinamică mobilă și imprevizibilă, jucând abil pe linia subțire dintre anxietate, tristețe, neîmplinire și ridicol.
