Noul roman al lui Teodorovici pare, la prima vedere, o abordare tăioasă despre intoleranță, fanatism, rasism și stratificare socială, proiectate narativ într-o comunitate rurală din nordul României, în perioada comunistă. Reverberațiile, însă, sînt paradigmatice, adică vin dinspre anii 1970-1980 românești înspre orice fel de prezent, indiferent de cronologie sau geografie. Avem de-a face cu o poveste dramatică despre copilărie și pierderea inocenței, despre confruntarea dintre lumea „celor mari” și lumea „celor mici”, despre omniprezența pernicioasă a unui stat care amplifică marginalizarea celor deja marginalizați, despre conflictul etern dintre „ce se crede” și „ce este”, dintre adevărul salvator și minciuna manipulatoare.
