În majoritatea capitolelor din Viața de după carte, prozatorul scrie despre dedicațiile pe care autorii le oferă cititorilor. Multe sunt banale, dar chiar și în ele detectivul literar care e autorul Vieții de după carte descoperă dedesubturi care i-ar face fericiți pe meseriașii investigațiilor biografice. Gheo știe însă și să dea de urmele vorbelor nescrise din dedicațiile speciale ale scriitorilor. De la răutăți pitite în subconștient la așteptări emoționate de reciprocitate din partea cititorului celebru căruia îi scriu dedicația. Astfel că cine citește acest eseu, și ingenios, și fermecător scris, are toate șansele să-și dea seama din dedicațiile primite de la autori ce vor ei să (mai) zică în cele câteva zeci de secunde cât își aștern cuvintele și semnătura pe pagina care conține numele autorului și titlul volumului.
