în Cațavencii

Pariez că cititorii cărora le plac povestirile cu poantă finală se vor simți frustrați de sfârșitul majorității textelor lui R.M. Unii ar putea spune chiar că prozele astea se termină în „coadă de pește”, fiindcă le lipsește întorsătura din final, aceea care închide povestirile în format clasic. Cei ce au oarece pretenții teoretice vor spune că e vorba despre povestiri cu final deschis. De fapt, ceea ce vor să zică povestitorii lui Murakami nu e o întâmplare anume, ci ceea ce li se întâmplă lor, fără deznodământ. Relatarea întâmplării se termină cu câteva rânduri înainte de final, în timp ce povestirea se încheie cu aproximarea unui sentiment, a unei stări de la care a pornit totul sau pur și simplu în cheie parodică, spre ușurarea cititorilor care-și rezolvă perplexitățile de lectură cu șperaclul postmodernismului și care de astă dată au nimerit bine, în pasionanta decadență din Tokyo.