(...) literatura română crește în secret și, uneori, nu poți pune mâna-n foc că ar fi vorba de un celebru, dar necunoscut autor anglo-saxon, într-o traducere impecabilă. Un astfel de volum este și cel de debut (premiat) al lui Codruț Baciu, Împărăția cerului și a eclerului. Sunt acolo câteva povestiri care m-au emoționat profund – și nu prea sunt genul sensibilos. Acolo se simte talentul prozatorului de azi și de mâine, în capacitatea lui de a face din cititor un voyeurist pofticios și vinovat. (...) Autorul își strecoară afecțiunea cu parcimonie, o pitește după zgârcenie, vase negre și urâte, ursuzenie, dar efectul final e acela de căldură văratecă și de empatie literară. Am admirat aici știința dozajului, care îi iese bine de tot, când se ascunde după limbajul ireverențios al copilăriei. Dar să nu vă pună Necuratul să vă închipuiți că e o carte de amintiri duioase. Prin ea circulă cruzimea, invidia, prostia, nedreptatea, numai că, pentru a le arăta cu degetul, trebuie să citești.
