în Cațavencii

Cum vine asta Reportaje (auto)biografice? Să fie un subtitlu la derută pentru schițele și povestirile cu aer memorialistic din care e alcătuit recentul volum publicat de Dan Lungu? Sau o modestie auctorială, cam ca la Alexandru George (care numai modest nu era pe persoană fizică), avînd rostul de a echilibra titlul de eseu psiho-fizic al cărții? O explicație o dă autorul însuși: spune el că întîmplările auzite de la alții devin parte din viața sa atunci cînd empatizează cu ele. Remarca asta reamintește că Dan Lungu e și sociolog,  pe linia lui Claude Lévi-Strauss, pe care duhul povestirii îl însoțește în studiile sale. Mai e însă ceva, mai important: știind cît de fragilă e memoria publică – și memoria în general –, Dan Lungu se străduiește s-o păstreze cît mai aproape de întreg (...) în această carte pe care o recomand cu admirație.