pe veronica-niculescu.blogspot.com

Radu Vancu scrie, din nou, o carte despre bine și frumusețe. Pe unul dintre cele mai sumbre fundaluri posibile - ale vremurilor groaznice duse, ale vremurilor grele pe care încă le trăim, țese cu migală, prin notațiile sale de zi cu zi, un alt peisaj, detaliat, al vieții care, mai împotmolindu-se, mai luându-și avânt, merge și tot merge înainte. Și cum își ia ea avânt? Hrănindu-se, înainte de toate, cu literatură - personajul principal din cartea asta rămâne literatura. Și hrănindu-se chiar cu viață - viața domestică, paradisul de-acasă. Fericit cine îl are, fericit cine și-l poate construi. Așa cum scrisul vine scriind, și viața vine trăind. Scrii scriind, trăiești trăind. (…) În toată cartea, în toată cartea, Radu Vancu mângâie petice de iarbă din trecutul mai recent sau mai vechi, rămase miraculos în zone altfel betonate. Și tu, cititor atent, nepermis de atașat, le simți atingerea vie în palmă. O carte care m-a tulburat cum puține-au făcut-o în ultima vreme.