pe scena9.ro

La nivelul cel mai basic, scrierea acestei chestii a fost felul meu de a-mi trăi doliul după moartea tatălui nostru (tocmai se fac cinci ani), iar de la Greene am împrumutat niște coordonate creștine (Greene fiind un foarte interesant contributor de secol XX la o tradiție a tragismului creștin) de care, deși sunt ateu, aveam nevoie. Apoi, vorbești de faptul că nu povestesc cronologic, ci fac du-te-vino în timp: încep în ’95, apoi mă duc în ’91, apoi plonjez adânc în trecut, dar presar tot timpul flash-uri anticipative etc. Asta vine de la Greene, din Sfârșitul unei iubiri. Imit tehnica lui. Pe de altă parte, forma asta radicală de montaj constând în juxtapunerea a două corpusuri complet diferite de materiale, de documente, pe baza a tot felul de corespondențe, analogii și rime, unele evidente, altele obscure, este ceva ce Greene nu practică niciodată. Inspirația pentru asta îmi vine din alte părți: din literatura unui Radu Cosașu, din cinema-ul unui Radu Jude...