- Adriana GIONEA
- Dosar de presă
- 0 likes
- 261 views
Cele zece proze scurte din Fericire ar putea fi la fel de bine încăperile dintr-un muzeu al farselor. Sunt farsele jucate celor ce și-au reglat certitudinile după o listă făcută de alţii.
Personajele sunt tipice pentru mediul urban educat, cu scopuri stabilite mereu pe termen lung, scopuri confundate cu traseul bine definit al carierei. (…) Problemele personajelor din prozele scrise de George C. Dumitru sunt cât se poate de serioase. Ar putea alcătui un manual al patologiilor camuflate absurd în cotidian. Sau poate începutul unui dicţionar al tuturor lucrurilor ce ne îmbolnăvesc, ne otrăvesc afectiv, dar pe care am ajuns noi înșine să ne li împunem de parcă ar fi o normalitate. Unica valabilă. Totuși, nu-ţi vine să lași cartea din mână până la final. Nici măcar atunci când anumite situaţii, dialoguri, scene ţi se par dureros de familiare. Apetitul pentru lectură va rămâne constant datorită echilibrului dintre expunerea dramatică și umor. Anumite scene sunt redate din unghiuri ce permit infiltrarea comicului. Dar este un comic schimbător, ce permite traversarea bruscă a graniţei dintre umorul revigorant și privirea cinică aruncată unei omeniri ce se îndreptă spre clacare. Asemenea oricăror proze scurte inspirate din problemele omului actual, cele din volumul Fericire răscolesc niște amintiri în cititor. Iar aceste amintiri pun în mișcare un carusel de stări.