pe booknation.ro

În Rușinea, Rushdie merge pe cartea realismului magic care se dovedește a fi câștigătoare deoarece reușește să scrie o bijuterie literară, cu ritm, cu suspans, care îți incită curiozitatea și îți captează atenția total. (…) Tema principală a poveștii se găsește chiar în titlu și este experimentată pe rând de fiecare personaj, dar percepută, conștientizată și asumată în moduri total diferite. Rușinea apare atât la nivel individual, cât și la nivel national, fiind una dintre cauzele care generează violența și întreține corupția și războiul. Și cu cât face mai multe trimiteri subtile la situația din Pakistan, cu atât mai tare conștientizezi că nu este vorba doar de Pakistan, ci că aceste probleme și situații pot fi extrapolate în plan universal (vorbim despre corupție, habotnicie, exces, prejudecăți, etichete și practici discriminatorii etc). (…) Rușinea, ca sentiment, este amplu dezbătută de un Rushdie indignat, dezgustat și ironic, prin exemple concrete, ajungând ca, la un moment dat, într-un punct de maximă saturație, să creeze monștri. Pare că, față de ambiție, dorință, putere, trădare sau răzbunare, rușinea mai poate fi ascunsă. Cel puțin până se produce explozia. După aceea lucrurile pot degenera într-un mod năprasnic și imposibil de stăpânit. Este o poveste plină de realism magic, este o parodie plină de insinuări politice și culturale, este o satiră ce combină grotescul fizic cu absurdul spiritual și moral.