- Nicoleta MUNTEANU
- Dosar de presă
- 0 likes
- 177 views
Despre prietenie și despre zguduitoarele adevăruri umane, abia întrezărite atunci, însă nu mai puțin covârșitoare, vorbește naratorul celui mai recent roman al lui Andreï Makine, Prietenul armean. În el un om rememorează chipuri și întâmplări de demult, dar o face păstrând perspectiva copilului care a fost, a puștiului de 13 ani aflat într-un orfelinat dintr-un oraș siberian, cu câțiva ani înainte de destrămarea Uniunii Sovietice, când mersul lumii și istoria se divizau încă în funcție de Revoluția din Octombrie. (…) Impregnat de poezie, pledând subtil pentru valorile umanismului care astăzi par tot mai desuete, îngropate fiind în provocările unui timp ce ne amintește tot mai des că istoria e nemiloasă, romanul lui Andreï Makine e o odă adusă frumuseții care așteaptă să răscumpere prea multa suferință și nedreptate din viețile fiecăruia. E o încercare de a capta și de a păstra frumusețea și tandrețea, bucuria simplă ce se află în noi și în jurul nostru și pentru care nu e nevoie decât de miracolul apropierii de un altul, al privirii îngăduitoare și al răbdării pentru a învăța să ne facem viața suportabilă.