Evreii n-au lipsit niciodată din tiradele naţionaliste, încât antisemitismul a devenit şi este o manifestare tradiţională, tradiţie posibilă tocmai pentru că evreii, spre deosebire de alte naţiuni, au supravieţuit vremurilor şi, deci, atacurile împotriva lor au putut câştiga continuitate. Este singura explicaţie de ce pot avea loc persecuţiile împotriva întregului neam evreiesc, indiferent de ce se speră a se obţine în urma acelor acţiuni. În cartea sa privind “Imaginea evrelui în cultura română”, Andrei Oişteanu descrie meseriile evreilor meşteşugari, oameni în general umili, ce să le iei acelor sărăntoci? Pe de altă parte, da, au fost întotdeauna şi evrei extrem de puternici, evrei inventivi, avuţi şi chiar foarte avuţi. Aceştia „avea rost” să fie vânaţi pentru a li se lua bogăţia. Dacă pogromurile care au ucis sărăntocii au fost mai mult acte instinctive, e drept că sprijinite de autorităţi religioase şi laice, atacurile împotriva evreilor bogaţi au avut mobiluri mult mai raţionale. Conştienţi de aceste riscuri, evreii au trebuit să găsească mereu soluţii pentru a se salva pe ei şi averile lor. Una dintre soluţii – măcar pentru un timp limitat – a fost să se facă utili, mai ales în situaţiile de criză. Desigur, aceste precizări sunt valabile nu numai pentru spaţiul românesc. Aşa cum cartea lui Andrei Oişteanu nu este valabilă doar pentru cultura română.

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.