pe bookblog.ro

Iubitor al zonelor tenebroase din literatura, Cristian Tudor Popescu dovedeste un stil coroziv, de prozator original. Mi-a placut la el deosebita autoironie, umorul negru de cea mai buna calitate cit si preferinta pentru temele grele si dureroase. Nu ratati paginile in care jurnalistul relateaza intilnirea lui dintii cu Parisul cel atit de livresc visat si nici calatoria de infarct executata cu o Dacie veche prin tarile arabe. Altminteri, am descoperit un autor ultraalergic la ipocrizie si convins ca puritatea se infatiseaza numai arareori ochilor nostri, iar aceasta din urma obligatoriu dupa ce strabatem zonele mlastinoase ale cotidianului romanesc. Pentru mine, de acum incolo, Cristian Tudor Popescu reprezinta cu certitudine un intelectual pe cit de inteligent, tot pe atit de sensibil la metamorfozele raului. E limpede ca din mai multe motive acest editorialist isi va camufla sperantele ori idealismele si pe mai departe sub o carapace de verdicte sumbre, pe care si le asuma astfel: „Posed o congenitala incapacitate de a ma bucura. Mai sugestiv, fac parte dintre cei care nu se pot impiedica sa imagineze viermele in adincul corolei”.