pe omulsiorasul.wordpress.com

Carte-muzeu – am gasit undeva expresia asta si mi s-a parut foarte nimerita. Iar Istanbul este o carte-muzeu tipica. Fratele mai mare al Bucurestiului care trebuie sa-i fi semanat induiosator pina in secolul al XIX-lea, cind a inceput sa semene mai mult cu Parisul. Ce sa mai inveti de la un imperiu in decadere?
Dar Orhan Bey a prins, a vazut ceea ce la noi disparuse de mult, in multele incendii care au pirjolit orasul: palate de lemn! Usoare si fanteziste; lux, bogatie, opulenta din scindura dantelata, suspendata deasupra Bosforului – ce frumos trebuie sa fi fost! Casa-muzeu, familia-muzeu, copilaria-muzeu, si fotografiile din care, cu darnicie, multe sint reproduse in carte. Locuri emblematice sau nestiute, personaje intrate in folclor si tema geamanului nestiut, pe care am intilnit-o si la Cartarescu.
De ce-l iubesc eu pe Orhan Bey? Pentru ca in cartile lui am gasit cel mai bogat tezaur de dragoste si o capacitate fabuloasa de a darui.