Articolele, grupate, la modul ironic si autoironic, in trei sectiuni („Bio”, „Biblio” si „Bio-Biblio”), decupeaza fragmente dintr-o viata interioara dominata de pasiunea pentru carte, pasiune pe care eu, personal, n-o prea simt, in clipa de fata, la cronicarii generatiei 50. Indiferent ca autoarea vorbeste despre programa scolara a fiicei sale, despre sedintele cu parintii, indiferent ca ii face un portret plin de empatie Agotei Kristof, concentrat in principal asupra datelor bio, eu am ramas cu senzatia ca stau de vorba cu un om care abordeaza literatura la modul visceral, si nu cu unul care o vede ca pe o cale spre altceva. Autorul acestei carti este, indubitabil, aficionado, potrivindu-i-se, cu asupra de masura, descrierea lecturii senzoriale practicate de Gellu Naum – trecerea de la lectura culturala, asuprita de luciditate, la cea senzoriala, o lectura epidermica, senzuala de-a dreptul, vine, cred, in urma unei dezamagiri avute la contactul cu intreg bagajul de extraliterar purtat in mina stinga de cronica literara.