in Romania literara nr. 3

Micul volum, scris la persoana I (cu citeva inserturi de persoana a II-a si a III-a), amestec de confesiune, de ecouri livresti si de fictiune, este, cred, cel mai personal text al Anei Maria Sandu. Alcatuita din trei secvente, Fals jurnal de jogging, E timpul pentru o miscare organizata! si Oricit de tare te-ai antrena, timpul fuge mai repede decit tine, cartea reprezinta un soi de text-disciplina de supravietuire, atunci cind toate valurile – gesturile publice, familiale, sociale, profesionale – sint date la o parte si te pindeste vidul: „In ce categorie crezi ca ma incadrez? Oameni trecuti de 30 de ani... Niste mutanti. Muncesc, asteapta copii, se plimba, incep sa numere cite concedii mai au de planificat si pe unde. Fac poze, dau telefoane, scriu e-mailuri in draci. Atit de bransati ca mi se rupe inima”. (...)
Alearga inseamna, in ultima instanta, gestul de supravietuire prin scris (scrisul ca alergare), atunci cind toate celelalte valuri – care marcheaza adaptarea/ integrarea sociala – se reduc la zero, atunci cind se casca haul si cind se face simtita frica de imbatrinire, de singuratate, de moarte.