pe ce-am-mai-citit.blogspot.com

Manusa provocarii ne este aruncata inca din prima piesa, emblematica pentru strategia folosita de prozator de-a lungul intregului set de proze. La Judecata de Apoi a statuilor introduce un protagonist (Petrache) care traieste un fel de viata dubla, pendulind intre realitatea cotidiana a unei mici localitati din Romania timpurilor noastre, cu toate tarele si complexele ei post-revolutionare, si un castel situat pe o culme din apropiere. Textul e incarcat de exprimari pe alocuri sententioase, personajele vorbesc adesea in pilde si domina prezentul gnomic, fara a se ajunge din fericire la grandilocventa, caci dialogurile sint vii si plauzibile. Unele scene sint memorabile si constituie adevarate reprezentari alegorice (a se vedea, de pilda, scena de dragoste dintre Petrache si Aurica petrecuta la inaltimea unei macarale dezafectate de pe un vechi santier). Apare si tema sinucigasului (croitorul Steiner, cel care se temea ca stelele au sa se prabuseasca peste oameni) care va fi prezenta si in alte bucati din volum. (...)
Jocul celor o suta de frunze si alte povestiri nu e pentru soferii de duminica ai lecturii si este, cu toate neimplinirile, o carte care isi merita banii.