in Catavencii

Treizeci de ani sint intre momentul scrierii celor doua microromane din Cutia cu batrini, de Andrei Oisteanu, si cel al editiei de fata. Inteligenta artistica a autorului a fost sa adapteze stilul la problematica existentialista desfasurata in Comisionarul. Doua personaje-cheie se confrunta pe tema Sinuciderii, minuind verbul cu dexteritate si o studiata eleganta, precum in fata unei Inalte Curti de Casatie si Extinctie. La final, apare surpriza, bine pregatita de prozator: „Comisionarul” si Carol pot fi una si aceeasi persoana. Schizofrenia e, asa zicind, tentanta, dat fiind ca proza a fost scrisa la inceputul celui mai oribil deceniu ceausist, cel ultim. In schimb, in Arhivarul, Andrei Oisteanu a ales un cu totul alt registru si regim epic. Legenda va fi adusa in sfera unui realism dur, greu de suportat: «Ciracii lui Zlota sfirsira in chinuri crunte: unul cu intestinul infasurat pe butucul rotii unei fintini, invirtit cu incetul de doi jandarmi; iar celalalt, sfirtecat pe dinauntru de soareci infometati, introdusi in maruntaie printr-un soi de pilnie fixata-n anus». Sa apreciem performanta autorului. Dupa treizeci de ani si la a treia editie, proza lui Oisteanu nu are nici un rid.