in Suplimentul de cultura nr. 422

Un alt instrument de seductie al„ Amazoanelor. O poveste” este si ramine stilul. Fraza este intoarsa cind cu larghete, cind strins, dar cu finete. Ritmul este la el acasa, iar curgerea lecturii este opintita doar cit trebuie punctate cele necesare, cu o stiinta izvorita parca dintr-o indelunga practica oratorica ar zice unii, pedagogica ar sustine altii. Lexicul se dilata cumpatat si ajunge in zone binisor uitate, impregnind lectura despre viforoasele amazoane cu odoarea vetusta, insa inca nobila vechilor scrieri. Dar stati! Nu, nu este cazul sa va lasati purtati de val! Tot din necesitati stilistice apar – neasteptate, dar inspirate – revenirile la tonul alert, contemporan: sint momente in care rigoarea academica nu mai este camuflata in poveste, ci exhibata fie fara pic de rusine de-a dreptul in text, fie in aparatul de note care te umple de complexe. Enumerarile devin pe alocuri rapide si precise, amputate de epitete si apozitii explicative. Faptele, izvoarele, trimiterile, poetii, istoricii antici, filosofii si ideile defileaza pe fast forward.