in Timpul nr. 176

Mereu vor fi intrebari fara raspuns, dar vor fi mai putine decit daca nu te-ai fi dus acolo. Nu am nici un regret ca am ajuns acolo. Lucrurile se vad, se simt altfel, chiar daca functioneaza cenzura. Oamenii pot intelege foarte multe lucruri dintr-un reportaj. De exemplu, ezitarile nord-coreenilor atunci cind un strain incearca sa le vorbeasca. Multi nu au mai vazut straini. Cei care vad un astfel de reportaj inteleg acest lucru. Unii nord-coreeni, cind ne-au vazut, au aplaudat. Ne aratau cu degetul. Oricit ai citi despre astfel de lucruri si oricit ai sti de la ai tai ca la noi in comunism era greu si erau probleme, pina nu vezi si traiesti aceste lucruri, nu le crezi. Ti se pare ca este o doza de exagerare, ca nu este chiar asa. Insa cind ajungi acolo, vezi tara aia cenusie – daca m-ar pune cineva sa descriu Coreea de Nord printr-o culoare, asa as descrie-o, „cenusiu”. Oamenii sint cenusii, blocurile sint cenusii, atmosfera este cenusie, gindurile tale devin bacoviene in momentul in care vezi ce este acolo si vezi ca esti inconjurat de oameni speriati tot timpul, grabiti sa faca doar ce li se spune. Nu cred ca este jurnalist sanatos la cap care sa nu-si doreasca sa ajunga macar o data in Coreea de Nord.