in Timpul nr. 176

Am gasit in paginile acestor memorii publicate postum mai multe lucruri de negasit impreuna, toate, in alte parti: o nevoie insatiabila de aer proaspat si de libertate, dincolo de vicisitudini, dar si de succesele efemere; o asurzitor clamata nevoie de dreptate pentru creatie si creator, pentru valoarea culturala si pentru originalitatea gindirii; o demnitate dublata de orgoliu, intr-o forma profund lezata, dar cu atit mai vertical asumata, aproape rigida, „spaniola”; o pozitie de principiu de deschidere catre Occident, dublata de o sanctionare prompta a servilismului fata de Apus si a naravurilor „colonialismului cultural” apusean; o scriitura febrila, neconcesiva, turbionara, ca o flacara (aproape un „panaitistratianism” sui-generis).
Viata unui om singur e o carte care ustura, frige si nu lasa somnul si amnezia sa se apropie.