in Observator cultural nr. 700

Centrul de greutate al cartii e, fara indoiala, identitatea eroinei, care se dezvaluie, treptat, ca un soi de dandy la feminin: e de vita nobila, dar nu face parada de asta, e autosuficienta, aproape imposibil de impresionat, dispretuitoare chiar si, in timp, dobindeste o cruzime necrutatoare, insa numai cu cei din propriul mediu. E bogata, dar ar renunta oricind la bani, prefera compania unor venerabili confesori catolici si cind, in sfirsit, descopera dragostea, obiectul fixatiei e un excentric ca si ea: un aviator, personaj in care iubeste libertatea la care a visat mereu, dar pe care nu o poate trai decit oblic, prin bresele pe care le obtine intre limitele unui statut de care nu se poate dezbara.
Catherine-Paris e un roman cu multe piste care merita o investigatie atenta. Formarea protagonistei si modul in care incearca sa-si gaseasca un loc, fortind cadrele propriului mediu, reprezinta o poveste in care excentricitatea, centralitatea si marginalitatea se confrunta in permanenta, si confruntarea lor are o dinamica provocatoare din multe puncte de vedere: sociologic, cultural, psihologic.