Pentru scriitura sa asezata, parca niciodata grabita. Atent la metafore, la destinul uimitor al personajului sau principal, precum si la modul in care introduce tot felul de „secunzi” meniti sa sustina constructia lui Georgian. Pina la urma, desi Georgian trece de la fanatism fata de maresal la rolul de a-i instrui si comanda pe cei care-l ucid, evolutia aceasta, deloc facila de conturat, este naturala si justificata de patriotism. Dar nicio clipa n-am avut senzatia ca se-ntimpla ceva anormal cu Georgian. Totul mi s-a parut justificat si i-am inteles fiecare decizie (chiar daca, la un moment dat, el alege dupa cum ii dicteaza un ban aruncat in aer). (...) Negru si Rosu vin de la tigan si comunist, de la calugar (da, se deghizeaza in calugar la cererea rusilor) si ofiter, de la cele doua vieti ale lui Georgian. Pina la urma, titlul pare bine ales si cred ca nicio alta varianta n-ar fi fost mai potrivita. Iar romanul este, intr-adevar, bun. Te face sa nu-i cauti hibele. Are dragoste, moarte, razboi, tradare, prietenie si patriotism, in doze potrivite, si marele merit de a nu plictisi.
