in Tribuna, nr. 269

Totul sta in farmecul contaminant al spunerii, in arta (o numeste Ciotlos) lui Marin de a accelera sau incetini ritmul/ ritmurile fictiunii, filmul/ filmele vietilor vazute prin luneta, intrerupte adesea de reflectii marca MMH („pielea e decenta de care da dovada Dumnezeu”) sau de seducatoare cadavres exquis (listele poematice intocmite de personaje). N-am sa ma transform intr-un spoiler si n-am sa divulg tonele de umor inserate in capitolul pe care l-am putea numi Arheologia pirateriei video in RSR sau mecanismul splendidei parti II a romanului (unde parca vezi si asculti una din cele mai misto emisiuni tv literare, avindu-l ca invitat pe scriitorul Carlos Murillo Ponti!), asa cum n-am sa deconspir miligramele de tristete pura injectate in pasajele dedicate unor fotografii imaginare (memorabil este capitolul Desculta, practic o povestire de sine statatoare, asociindu-mi mental cine stie ce vechi lecturi din Aitmatov si Per Olof Ekstrom...). Puterea lui MMH de a ne introduce intr-o realitate romanesca hipnotica, solara si amenintatoare...