in Cultura nr. 446

Convorbirile profesorului Paul Cornea cu afabilul sau interlocutor sint, din punctul meu de vedere, o datorie, nu o nevoie a marturisirii. In conditii de criza – a modelelor, a credibilitatii, a interpretarii istoriei – trebuie ca magistrii sa iasa la iveala, sa-si abandoneze imaginea de sine si, trecind peste caracterul memorialistic inevitabil al expunerilor, sa explice anumite alegeri doctrinare. Sarcina se dovedeste primejdioasa, deoarece nimeni nu stie demarcatia intre justificarea contextuala si deculpabilizarea individuala. In acest punct, inconstientul colectiv domina rationalitatea, iar martorul se scuza pentru incercarea de obiectivare, anticipind reprosul publicului referitor la lipsa de inocenta a oricarui participant la sistem.(...)
Cartea lui Paul Cornea este un imperativ adresat filologilor sa se ocupe de profesie si, totodata, o eliberare de spectrul care inca bintuie Europa.