in Dilema veche nr. 502

Inainte insa de a fi atit de complex sau de complicat, textul lui Ruth Ozeki e frumos, bogat, delicat, intelept, marinimos si melancolic, misterios parca in joaca si consternant in seninatatile lui.(...)
Pe de o parte, avem jurnalul unei japoneze de 16 ani, scris cind ea (Nao) e deja hotarita sa se sinucida.(...) Pe de alta parte, o avem pe americanca Ruth, scriitoare retrasa pe o insula canadiana. Ea e cea care gaseste jurnalul lui Nao (adus acolo de valurile oceanului) si care-l descifreaza – ca sa zic asa – sub ochii nostri. Existenta lui Ruth incepe sa consoneze, aproape magic, cu istoria pe care o citeste. Timpurile trairii, scrierii si descifrarii se suprapun intr-un prezent straniu (pesemne cuantic), iar colicile constiintelor (date de istoriile prea mari sau prea mici) isi gasesc leacul intr-o proza a nonsepararii, pe cit de epica, pe atit de meditativa si de poetica.