in Romania literara nr. 33

Poveste pentru timpul prezent transpune modelul Haruki Murakami: constructia pe doua planuri narative, pendularea prezent-trecut, povestiri incasetate, insertia unor confesiuni – jurnal si scrisori, laitmotiv – o opera a culturii occidentale. Ruth Ozeki alege ciclul lui Marcel Proust In cautarea timpului pierdut, inducind temele esentiale: timp si memorie, uitare si anamneza, catastrofa si salvare, scris si citit. (…)
Poveste pentru timpul prezent este un fruct tirziu si rafinat al postmodernismului: polemica discreta cu doi autori de referinta pentru inceput si sfirsit de secol XX, jocuri subtile de intertextualitate, balans peste granita fictiunii si confesiunii, pendulare intre istoria de ieri si cea de azi a Japoniei si a Americii, oscilatie intre fizica cuantica si disciplina secreta – „kotodama” sau spiritele cuvintelor. Ruth Ozeki reinventeaza in romanul ei actul scrierii, prin schimb de roluri (cititorul scrie si scriitorul citeste!), intr-un ametitor joc de oglinzi.