Balansind, deci, abil intre concret si simbolic si procedind in asa fel incit cei doi termeni sa se potenteze reciproc, prozatorul reuseste sa capteze in text atit pulsatia cotidianului, cit si, la fel de viu, impulsul interogativ. Personajele lui Florin Lazarescu din Amortire, dar si protagonistii romanelor precedente (Ce se stie despre ursul panda si Trimisul nostru special) sint in cautarea a ceva nelamurit, intuit ca avind o importanta vitala, intrucit ar putea sa scoata amalgamul obiectelor si al gesturilor cotidiene de sub incidenta inutilitatii si a nonsensului: „ceva pentru care merita sa te bati“, un Dumnezeu, o motivatie transcendenta. Gravitatea unei asemenea cautari este ambiguizata, contrabalansata prin ironie, parodie, carnavalesc. Distanta de la parabola la butaforie e parcursa rapid; si invers, intr-un scenariu contrariant, intr-un amestec de carnaval si apocalipsa.
Substanta prozei lui Florin Lazarescu este data, o spun din nou, de buna intovarasire dintre o accentuata sensibilitate a concretului, calitate absolut necesara, de altfel, prozatorului de vocatie, si intuitia simbolicului, calitate poate nu obligatorie, dar in masura sa marcheze, in orice caz, o diferenta de anvergura.