in Apostrof, nr. 5

Consistenta epica si simbolica a viselor si imposibilitatea de a le privi „in fata”, cu ochii treziei, constituie sursa tensiunilor care incarca si tulbura prozele lui Corin Braga. Luiza Textoris imi pare, intr-un fel, o rascruce doldora de indicatori de sens: livresti, onirici, existentiali. Nu e vorba despre visul romantic al evaziunii, profetic si aducator de extaze, in cautarea unei lumi ideale dincolo de aparente. Dimpotriva. Lumea de gradul unu, realitatea cotidiana, este supusa si ea unor structuratori onirici, iar atmosfera este intensificata prin echilibristica personajelor la limita dintre luciditate si nebunie. Indoiala asupra propriilor comentarii la adresa intimplarilor pe care le traverseaza este mereu improspatata.