Stilul lui Vintila pune dimpreuna simturile, bunul simt, spiritul si spiritul de observatie. Autorul e lucid si cald, e clasic si modern, – baudelairian, as zice de n-as sti-o. Cum nu pozeaza in scriitor, gindirea lui e mereu ciulita, ochii sai de linx se-ndreapta, drept, catre sozurile romanesti. Prin spumele globale ale ecumenismului ea ne prefira o tara minata de spiritul BORSECului, adica al bisericii ortodoxe romane securiste, ori uniunea intru good business a serviciilor secretului si a bisericii enigmei. Vintila o-ntelege si te face s-o-ntelegi. (...)
Maestru al genului scurt si scrutator, Vintila Mihailescu e un element periculos: n-are parapon, nu e ideologic si mai si seamana cu Don Quijote picatura cursa din rai. Ii dai drumul in vest, se-ntoarce. Il lasi la vatra, umbla hai-hui si – si mai si scrie. (...) Asadar, domnisoare-doamne-domni, ca intru infasare, desfasare sau desfatare, cititi-l pe Vintila! Intrucit asa va trebuie.