Caius Dobrescu remarca efortul de apropiere a autorului de structurile narative traditionale (vizibil inca de la Pupa russa), dar si intentia lui Gheorghe Craciun de a realiza o sinteza intre poveste si explorarea experimentala, personala a sinelui, in ideea teoriei formalistilor rusi in care scriitorul credea, cea a reciclarii formelor culturale. Femei albastre reprezinta o cautare in acest sens si se inscrie in traditia central-europeana, personalizind modelul consacrat de Milan Kundera, integrindu-l si depasindu-l in final. Gheorghe Craciun este un scriitor central si important: involuntar, dar in foarte multe puncte el este un autor eminescian, cu note pesimist-wagneriene. La nivel de profunzime, cartea este foarte credibila, chiar daca formal ar putea pune intrebari, iar finalul este unul foarte subtil si interesant, de mult mai mare efect decit cel din Pupa russa. Tematic, Femei albastre prezinta erosul sub toate aspectele sale, de o sexualitate simfonica [...].
