in Cultura, nr. 417

Simona Sora nu vrea sa scrie doar istoria romantata a unui loc-cult pentru bucurestenii boemi si nici file mentalitar-vestimentare vintage, asa cum foarte onorabil face Ioana Pirvulescu reconstituind orasul d’antan.
De fapt, prozatoarea ia acest nex geografico-simbolic – batrinul hotel ca gura a iadului din buricul Bucurestiului – ca pretext pentru a inscena o trama metafizica. Aceasta transpare nu doar in intertextul, poate cam apasat in titlurile capitolelor, cu Loyola, ci mai cu seama in natura neobisnuita a aventurilor romanesti: sint aventuri efectiv spirituale, de interstitiu – cu „lumea cealalta”, no less! Ruptura de nivel nu tine insa de mecanismul obisnuit al fantasticului [...], ci de o dezordine senzoriala cu care se confrunta, aproape fara exceptie, eroii, bijbiind mereu pe terenuri miscatoare de infrarealitate.