in Dilema veche, nr. 476

Ghidul alcatuit de Eugen Istodor – „fara rataciri lingvistice sau sentimentale, fara revansa, ura, nationalism, datari conjuncturale, necesitati didactice, rau ideologic sau urgente politice” –, care, ajutat de 101 scriitori, artisti, dar si politicieni, corporatisti sau oameni de pe strada, a ales cartile romanesti pe care le-ai putea citi linistit intr-o viata, pornind de la O sama de cuvinte a lui Ion Neculce (publicata in 1845) si ajungind pina la Capcanele istoriei. Elita intelectuala romaneasca intre 1930-1950 de Lucian Boia (publicata in 2011). Avind o asa anvergura, te gindesti automat la criteriile selectiei, la numele celor care recomanda cartile, la cit de potrivit e, de fapt, Eugen Istodor sa alcatuiasca o asemenea lista si, mai ales, la relevanta ei finala.
De aceea, eseul introductiv „Epistola catre un tinar cititor. Scrisoare catre un june scriitor” trebuie citit nu doar ca o confesiune a apropierii de carti, ca istoria unei formari personale si al unui traseu profesional de la filologie la jurnalism, dar si ca un argument legitimator al celui care aduce, in fond, un neasteptat omagiu Istoriei calinesciene pe care, fascinat de ea in scoala fiind, se apucase s-o transcrie integral.